Primii dinți
Pedodonția se referă la stomatologia pediatrică, care se ocupă cu tratarea, prevenirea și introducerea copiilor sub 15 ani în domeniul igienei orale, dar și al stomatologiei. La urma urmei se ocupa de primii dinti in ceea ce priveste sanatatetea acestora.
Pedodonție
Un medic pedodont, după ce a terminat facultatea de medicină, a urmat și încă 3 ani de pregătire practică și teoretică specială, bazată pe interacțiunea cu copii și tratarea lor în cele mai plăcute metode.
În ultimii ani s-a acordat o atenție sporită dințișorilor de lapte ai copiilor. Deși înainte se considera că aceștia se vor schimba și nu avem de ce să îi îngrijim, s-a demonstrat că aceasta abordare este complet greșită. Lipsa igienei orale la dinții de lapte, în faza de creștere și dezvoltare duce la repercusiuni care pot afecta erupțiile dinților permanenți, sau care pot favoriza anumite probleme dentare când acesta devine adult.
Legatura copil-medic pedodont
Copilul, toata viața lui învață din jur tot ce poate. Este curios, iar de la cele mai fragede vârste acesta își formează anumite obiceiuri și convingeri pe care le poate avea toată viața. Astfel, noi, ca părinți, trebuie să fim atenți la ce preia copilul de la noi, dar și de la cei din jur.
Copilul trebuie să își formeze de mic obiceiuri sănătoase, mai ales când vine vorba de posibile probleme pe care le poate avea în viitor. Unul dintre cele mai importante obiceiuri pe care copilul nostru și-l poate însuși este acela de a avea o igienă orală corectă.
La bază, pedodontia nu înseamnă doar tratare, ci și prevenție. Copilul trebuie să învețe cum să aibă grijă de proprii dințișori, încă de când îi erup primii dinți de lapte. Recomandarea noastră este sa îl aduceți de la o vârstă cât mai fragedă într-un cabinet stomatologic, la un medic pedodont. Acesta știe cel mai bine cu ar trebui să pună problema.
Copilul va găsi interesante explicațiile medicului pedodont, despre cum funcționează instrumentele, cum se formează dinții cariați la copii, de ce trebuie să ne spălăm pe dinți atât de des, etc.
De ce are nevoie copilul meu de un medic pedodont?
Un copil destul de mic, chiar dacă nu realizează unde este sau cine îi vorbește, acesta va știi să asculte pe cineva necunoscut, care pare important. Un medic pedodont reușește să îi explice tot ceea ce este nevoie unui copil, și chiar “să se dea în minte copiilor” prin explicațiile lui. În același timp, acesta își păstrează importanța în fața celui mic. Un copil, fiind curios și nemaivăzând acel loc, acea camera, acele instrumente, va dori sa le vadă, să știe despre ele.
În prima vizită, care va fii una de acomodare, copilul trebuie să vadă că totul este plăcut, că el trebuie sa fie cuminte și să asculte, dar și să respecte ceea ce i se spune.
Pe primii dinți i se va face o prevenție și o profilaxiei a cariilor începând cu vârste mici. Copilul va înțelege importanța periajului dentar, poate nu imediat, dar în timp, cu mai multe vizite, va înțelege cât de important este să își îngrijească dinții de lapte, dar și faptul că ceea ce mănâncă îl poate predispune la apariția cariilor dentare și a afecțiunilor parodontale.
Pe lângă copii, și părinții vor trebui să înțeleagă că îngrijind dentiția temporară a copilului, aceștia pot evita eventualele afecțiuni ce apar la nivelul dentiției permanente. Dacă copilul pierde mai devreme dinții de lapte, dinții permanenți pot suferi modificări de aliniere pe arcadă, aceștia pot erupe în poziții incorecte și va fi nevoie de un tratament ortodontic (purtarea unui aparat dentar). Inclusiv, dacă erupția este grăbită, se poate modifica structura lor osoasă, asta afectându-le simetria arcadelor și chiar a cea a feței în cazurile extreme.
De asemenea, o carie pe un dinte de lapte poate ajunge la mugurele dintelui permanent, determinând anomalii de dezvoltare la nivelul acestuia.
Tot mai des este întâlnită caria de biberon sau caria precoce a copilăriei. Aceste afecțiuni apar în momentul în care copilul este hrănit cu lichide dulci (chiar și laptele matern conține carbohidrați) și dinții de lapte nu îi sunt curățați corect. De aceea, o educație precoce a igienei orale îi va putea ajuta să prevină multe alte probleme ce pot aparea.
Primii dinti ai copilului, dintii de lapte si dintii cariati la copii
Primii dinți de lapte ai unui copil sunt oportunitatea perfectă de a învață ce este igiena orală, chiar dacă este foarte mic. Obiceiurile sănătoase se formează încă de la dinții de lapte, unde chiar și aceștia se pot caria.
Dinții cariați la copii sunt un lucru normal, mai ales că la vârste fragede, dacă noi ca și părinți nu avem grijă de modul în care aceștia se spală pe dinți, ei vor omite complet acest lucru. Primii dinți care se cariază în general sunt cei din față, ceilalți dinții erup mai tarziu de obicei.
Cel mai benefic lucru pe care-l putem face pentru primii dinții cariați ai copilului nostru este să îi facem o primă programare la un cabinet stomatologic, unde va învăța, va vedea ce înseamnă igiena orală, unde se va acomoda ușor pentru alte situații. Fiind dinți temporari, primii dinți de lapte vor pica, iar ca o soluție temporară există un material colorat pentru plombe, pentru a nu se simți poate stânjenit și a avea un “accesoriu colorat”. Astfel, dinții cariați la copii se pot transforma atât într-o lecție de stomatologie plăcută, dar și un accesoriu colorat.
În cazul în care copilul dumneavoastră are dinții cariați, la copii acest lucru trebuie prevenit din timp. Netratat, poate duce la complicații și probleme ulterioare ale dinților permanenți
Ce beneficii are un copil care a luat contact cu un medic pedodont?
Beneficiile pe care copii le au pot fi imediate, sau de viitor, oricum ar fi, fiecare copil trebuie să aibă măcar o experiență cu un medic pedodont de la o vârstă cât mai fragedă.
Ce câștigă aceasta?
- Acomodarea cu cabinetul stomatologic – suntem înconjurați, în filme, din auzite, de părerea că orice problema avem, la dentist este oribil. Copii mai ales au un grad mare de anxietate la stomatolog, au teamă și se plictisesc repede.
In trecut, cand nu existau cele mai facile proceduri, anestezia era un lux, și totul era făcut mecanic, nu computerizat, putem spune că nu este tocmai cea mai plăcută experiență.
Acum totuși, toate procedurile fiind computerizate, iar tehnologia este cea mai avansată de până acum, tratamentele stomatologice au devenit lipsite de durere, și chiar confortabile, după cum spun unii pacienți.
Recomandăm ca copilul sa fie adus la o ședință de acomodare, la un medic pedodont, care îl va ajuta pe copil să scape de posibila frică de dentist, pe care mulți dintre noi am avut-o sau încă o avem.
Eventual, acestuia i se poate face un periaj profesional pe dinții de lapte, care îl va ajuta să se învețe cu instrumentele și aparatura stomatologică.
Un bonus este dacă și dumneavoastră sunteți programat în același timp, deoarece o să vă ia ca pe un exemplu, și va încerca să se comporte exact ca dumneavoastră.
Cel mai important este să nu inducem teama de dentist și să evităm traumele privind tratamentele stomatologice, ce pot avea efect negativ pe viitor.
- Prevenția problemelor gingivale și dentare ce pot apar datorită unei igiene incorecte.
Obiceiul cel mai de preț care poate fi dobândit de un copil este să aibă o igienă orală corect realizată. De multe ori, pățim să avem probleme destul de grave, chiar dacă am avut o igienă orală strictă. Dar strictă nu înseamnă și corectă.
Singurul mod prin care putem ști dacă igiena orala a copilului nostru este corect realizată sunt vizitele regulate la un medic pedodont, care îi poate explica pe înțelesul lui de ce trebuie să se spele pe dinți, și mai ales cum să facă asta.
Puteți vedea mai multe despre o igienă corectă aici, și puteți compară ce știți dumneavoastră cu ce știm noi.
- Evitarea nevoii unui aparat dentar pentru copil
Cu toții știm că nevoia unui aparat dentar este, pentru tineri, unul dintre cele mai neplăcute lucruri, chiar “sfârșitul lumii” pentru ei. La vârsta lor, cel mai important lucru fiind aparențele.
Purtarea unui aparat dentar, cu toate că este un lucru complet normal, poate fi văzut de ceilalți copii ca fiind diferit, existând posibilitatea ca copilului să îi scadă încrederea de sine, ba chiar să se simtă marginalizat.
Copil fiind, nu va înțelege la început în totalitate de ce are nevoie să poarte un aparat dentar, iar e îl va considera un disconfort, un lucru jenant pe care se simte obligat să îl poarte.
O educație bună, când vine vorba de igiena orală, dar și informațiile suplimentare oferite de medicul pedodont, îl pot ajuta pe copil să înțeleagă mai bine aceste lucruri, dar și să încerce împreună cu părinții lui să evite această situație.
Cum putem face din mersul la dentist o plăcere?
De cele mai multe ori, mersul la cabinetul stomatologic nu este cel mai plăcut lucru. Un copil care este obișnuit de mic îi va fi ușor să se adapteze cu proceduri din ce în ce mai complicate, dar, daca incepem precoce, acestea nu vor fi necesare.
De asemenea, după ce se obișnuiește cu medicul și se rezolvă urgențele stomatologice, recomandăm ședințe de fluorizări si sigilări pentru prevenirea apariției dinților cariati la copii.
Fluorizarea constă în aplicarea de preparate pe bază de fluor pe suprafețele dentare, determinând astfel remineralizarea dinților și o pătură de protecție împotriva cariilor.
Sigilarea este metoda de tratament prin care dinții sunt protejați de carie prin aplicarea unor materiale compozite fluide în șanțurile și fosetele dentare. Acestea se găsesc la nivelul premolarilor și molarilor și sunt predispuse la apariția cariilor prin faptul ca rețin alimentele.
Pacienții copii au nevoie de tratamente specifice dentiției lor, iar cooperarea cu ei determina o sănătate orală pe timp îndelungat, formând astfel și un adult conștiincios în menținerea acesteia. O buna relației medic – pacient nu se formează ușor, dar în momentul în care a fost creată, aceasta va fi păstrată pe o perioada lungă de timp.
Pentru mai multe detalii, informații, sau chiar o discuție despre cum puteți avea grijă de zâmbetul copilului vostru, vă așteptăm la cabinetul stomatologic Laura Nanau, pe șoseaua Pantelimon, nr 107, sau apăsând aici.